Topul celor mai populare 10 limbaje de programare pe care să le înveți în 2020

Topul celor mai populare 10 limbaje de programare pe care să le înveți în 2020

Topul celor mai populare 10 limbaje de programare pe care să le înveți în 2020

1.Limbajul de programare Python

     Python este unul din cele mai căutate și utilizate limbaje de programare de care au acum nevoie angajatorii, mai ales în back-end web development. A crescut foarte mult în ultimii ani și rămâne pe un trend ascendent, datorită utilității pe care o are în AI (artificial intelligence), data science și machine learning.Este un limbaj de programare dinamic, acesta poate fi folosit atât pentru a crea alicații pentru desktop, cât și aplicații web sau framework-uri.Este unul dintre cele mai ușor de învățat și utilizat limbaje de programare pentru că are puține particularitați și o sintaxă simplă, care poate fi înțeleasă cu ușurință, chiar și de cei fără experiență în codare.Python este cel mai adesea folosit ca limbaj de scripting și automatizare, dar poate fi folosit și pentru analiza datelor.

2.Limbajul de programare JavaScript

     JavaScript este un limbaj de programare cu ajutorul căruia poți construi site-uri interactive. Este una dintre tehnologiile fundamentale ale internetului, alături de HTML și CSS.JavaScript este folosit în principal pentru front-end web development și este relativ ușor de învățat, chiar dacă ești începător. Poți să scrii cod JavaScript chiar în browser, însă acesta se poate comporta diferit de la un browser la altul. Pe lângă website-uri, javascript poate fi folosit și pentru a crea chatboti, system scripts sau chiar jocuri.

3. Limbajul de programare Java

     Java este un limbaj de programare orientat pe obiecte, care a fost lansat 1995 și care este astăzi cel mai popular limbaj de programare din lume, cât și cel mai stabil.

     Limbajul de programare Java este foarte răspândit tocmai pentru că este atât de stabil și scalabil, ceea ce îl face foarte căutat în rândul angajatorilor. Acesta poate fi utilizat pentru aplicații de desktop cu interfață grafică, aplicații de mobil (mobile web development) sau aplicații și chiar servere web, fiind foarte versatil și compatibil cu multe platforme.

4.Limbajele de programare C și C++

     C este un limbaj de programare procedural, flexibil și versatil, care îi permite programatorului să aibă control maxim prin comenzi minime. Limbajul C are foarte puține cuvinte cheie și structuri semantice, însă nu este foarte ușor de învățat, mai ales pentru un începător în programare – pregătește-te pentru o curbă de învățare mai mare, dar care va merita din plin toate eforturile tale.C++ poate fi numit limbaj hibrid pentru că este o combinație între un limbaj procedural și un limbaj de programare orientat pe obiecte.Principala diferență între C și C++ o constituie funcționalitățile de clase și obiecte și relația de moștenire dintre clasele de bază și clasele derivate din acestea.

5.Limbajul de programare PHP

     PHP este un limbaj de programare special creat pentru web development. PHP este deopotrivă un limbaj simplu pentru un începător în programare, însă în același timp îi oferă unui developer experimentat multe funcționalități avansate.

Chiar dacă există developeri care consideră că PHP un limbaj de programare învechit, acesta își păstrează relevanța chiar și în 2020. Conform Best Programming Language, 80% dintre cele mai bune 10 milioane de site-uri din lume folosesc PHP.

6.Limbajul de programare C# (C sharp)

     C# este un limbaj de programare orientat pe obiecte, ce a fost lansat în 2000 și gândit ca competitor pentru limbajul Java, cu care este foarte similar.C# este un limbaj de programare versatil, cu care poți crea aplicații pentru Windows, dar și aplicații pentru web sau pentru device-uri mobile. C# are cea mai rapidă evoluție și este unul dintre limbajele folosite pentru a crea aplicații în framework-ul .NET.

7.Limbajul de programare F# (F sharp)

     La fel ca C#, și F# este un limbaj de programare .NET. Spre deosebire de alte limbaje de programare, codul F# nu este încărcat cu puncte și virgule, acolade sau alte simboluri, așa că poți rezolva o problemă cu mai puține rânduri de cod decât în alt limbaj de programare.Limbajul F# este ideal pentru domenii specializate ca data analysis sau enterprise development. Deși F# nu este atât de popular precum C#, unele posturi de .NET developer necesită și cunoștinte de limbaj F sharp, pe cele de C sharp..

8.Limbajul de programare SQL

     SQL este un limbaj de programare folosit pentru lucrul și comunicarea cu bazele de date. Prin SQL poți să modifici tabele și structuri de index din baze de date, să adaugi, să editezi sau să ștergi linii de date și să recuperezi sub-seturi dintr-o bază de date. SQL te poate ajuta să gestionezi baze de date care cuprind milioane sau chiar miliarde de celule de date. Limbajul SQL este foarte util și pentru cei ce vor să gestioneze sau să creeze servere.

9.Limbajul de programare Kotlin

     Kotlin este un limbaj hibrid, care combină funcționalități de programare funcțională cu funcționalități de programare orientată pe obiecte. A fost conceput să funcționeze perfect împreună cu Java, însă este un limbaj de programare mai concis, prin care poți rezolva probleme frecvente de programare cu doar câteva linii de cod.Kotlin este unul dintre limbajele de programare mai nou apărute pe piață, însă deja s-a remarcat ca fiind limbajul preferat de Google pentru dezvoltarea aplicațiilor pentru Android

10.Limbajul de programare Go

     Limbajul de programare Go sau Golang a fost creat de către Robert Griesemer, Rob Pike și Ken Thompson, pentru Google.Go este de două ori mai rapid decât orice alt limbaj de programare pentru că folosește goroutines în loc de thread-uri și le permite programatorilor să lucreze cu milioane de goroutines simultan. Deși Go este un limbaj de programare cu foarte mult potențial, este încă la început de drum și are anumite neajunsuri pe care predecesori precum Java sau Python nu le au.

Sursa  https://codecool.com/

Lasă un răspuns